duminică, 2 septembrie 2012

raw vegan_ prăjitură la pahar



Oare de ce întotdeauna ne plecăm cu plăcere în faţa dulciurilor? Să fie oare un păcat sau poate doar o mică dorinţă de duminică?

Oricâte fructe am mâncat în această vară zgârcită, tot m-am gândit la un dulce fabricat de parcă devenise o obsesie….

Oricum, o prăjitură, pe lângă un pepene roşu şi dulce, merge foarte bine, deci la treabă.

Ingrediente:
1 avocado
1 cană nuci autohtone
150 gr. seminţe floarea soarelui
1 lingură praf de roşcove (carob)
½ cană migdale
½ cană caju
3-4 linguri  sirop de agave

glazura:
1 cană goji
3-4 linguri sirop agave sau alt indulcitor



Şi, pentru persoane care nu au timp si doresc un dulce, sau pentru  cei ca mine, care nu prea doresc să piardă timp prea mult în bucătărie, iată o reţetă foarte uşoară:

Hidratează nucile şi seminţele. Nucile autohtone să le hidratezi cam 10-12 ore şi să le schimbi de 2-3 ori apa care va deveni maronie de la iod. Restul de nuci şi seminţe este de ajuns să le hidratezi cam 4-5 ore.

Răstoarnă în blender nucile, seminţele şi siropul de agave. Mixează  până se macină puţin, dup care adaugi avocado şi praful de roşcove. Mai mixează  până ce se amestecă bine toate ingredientele.

Aşează această compoziţie în pahare sau cupe de îngheţată, după care prepară glazura aşa:
Râşneşte fructele de goji apoi le adaugi siropul de agave. Amestecă bine până obţii o glazură. Dacă ţi se pare că este cam groasă mai poţi adăuga sirop. Răstoarnă glazura peste prăjitură şi gata!



Am fost uimită să văd câtă delicateţe se găseşte în pahar.
Mirajul nucilor, dulci şi mistice,  în rotirea lor spiralată către vise împlinite mă cuceri pe loc, iar când am gustat din glazura roşiatică ce se prelingea dulce şi alene, am tresărit, căci gusturi noi îmi invadară simţurile, amestecuri fine de dulce acrişor îmi cuceriră delicat clipa de alint şi răsfăţ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu